23 februarie 2015

Importanța postării regulate a articolelor

,
     Da, recunosc, nu reușesc deloc să fiu constant în a posta articole pe blog. Pentru asta îmi cer scuze, încă de pe acum, când, iată, postez :)). Dar, de ce scriu despre un subiect la care chiar eu sunt deficitar? Recurg oare la auto-disciplinare?
     Poate, dar îmi place să cred că nu sunt singurul care nu are timp, chef sau idei să posteze exact în momentul în care vrea el, sau cititorii. 
     De ce este important să postăm regulat, dragi bloggeri? Ei bine, din perspectiva unui cititor (la urma urmei, toți suntem cititori, chiar dacă producem și content) o pauză de o lună, de exemplu, poate însemna ultima sa vizită pe acel blog. Spun asta pentru că eu așa am procedat uneori. De asemenea, pe mine mă stresează (știu, sună amuzant) să văd că ultimul articol este de luna trecută. Cred că este un defect de-al meu, dar care mă ajută să găsesc voința în a posta.
     Pentru a face bani din blog, trebuie să ai un program regulat (nu neapărat bătut în cuie) de postat. Vă invit să-i întrebați pe bloggerii care câștigă din scris cât de important este să nu facă pauze. Advertorialele vin numai dacă bloggerul respectiv este activ și dacă are cititori.
     Cititorii încetează să se înmulțească, ba chiar se împuținează, dacă văd că nu se postează prea des. Am trăit această experiență și, credeți-mă, nu este deloc faină :(.
Programează postarea articolelor
     Ce sfaturi dau? Ei bine, uneori se întâmplă să ai inspirație pentru mai multe articole. Un prieten le scrie dinainte și doar le postează când are timp. Este bună și această idee, dar eu, pe platforma Blogger, am posibilitatea de a programa postările. Cred că este o soluție bună.
      Alt sfat este acela de a face o listă cu idei de articole, pe care să o consulți atunci când este nevoie să scrii o postare. Acest lucru este util, deoarece îți vei aduce imediat aminte ce idee ai vrut să o atingi atunci când ți-a venit în minte subiectul articolului.
      Ultimul sfat este acela de a scrie pe toate subiectele articole cât mai mici. Acestea nu necesită mult timp, pot fi scrise chiar și de pe telefon sau tabletă și poți găsi inspirație din orice. Dacă ai o multitudine de nișe abordate pe blog, atunci și cititorii vor fi mai mulți.
      Sper ca și eu să aplic sfaturile de mai sus, pentru a nu fi doar un lup moralist. Succes în bloggărit!
      

3 comentarii:

  1. Eu sunt super-ocupat. Nu mai am timp de aproape nimic. Cand aveam timp il petreceam aiurea si nu aveam chef si nici inspiratie pentru online. Acum, cand mai imi raman cateva ore de stat zilnic la pc, din cauza scolii si a kinetoterapie, am cateva zeci de idei de articole notate pe care nu am timp sa le scriu. Ba mai mult, cum nu ar fi suficient, m-am mai si legat la cap fara sa ma doara, adica am inceput un nou proiect, si fara sa-l gandesc prea mult. :))

    RăspundețiȘtergere